Constantin Dinculescu (1948 - 1968)

S-a nascut la 23 noiembrie 1898 in orasul Alexandria, judetul Teleorman.Parintii sai, invatatori initial la o scoala primara din Bucuresti, au fost mutati disciplinar la Isaccea, pentru ca au luat atitudine in apararea taranilor rasculati din 1907.

Ca si fratii lui, a fost elev al Liceului Spiru Haret din Tulcea, sectia reala, pe care l-a absolvit in 1917. Pe placa de onoare a premiantilor se afla inscris cu litere de aur si numele fostului elev Dinculescu N. Constantin. A ramas legat sufleteste toata viata de liceu si de orasul Tulcea si a sprijinit construirea unei noi aripi a liceului, dotarea laboratoarelor didactice, dar si fanfara de elevi din care a facut parte din 1911. De asemenea, a ajutat la reconstruirea monumentelor Dobrogea si al lui Mircea cel Batran din oras.

Dupa obtinerea bacalaureatului s-a inscris la Facultatea de Stiinte din Iasi, in anul 1917, la Sectia de matematica, ale carei cursuri le-a urmat timp de doi ani. Pasionat de inginerie, a plecat la Bucuresti si a urmat cursurile Politehnicii intre anii 1918 – 1922, devenind inginer electromecanic.

Intreaga sa activitate inginereasca a desfasurat-o in domeniul centralelor si retelelor, al producerii, transportului si distributiei energiei electrice. A fost angajat ca inginer la 1 ianuarie 1924 si peste 30 de ani a lucrat ca proiectant si constructor in industria energetica.

Studiile pentru valorificarea potentialului energetic au inceput din 1926 si cu acestea a pus bazele teoretice ale sistemelor hidroenergetice care s-au realizat la Portile de Fier. Studiul intitulat Caderile de apa ale Dunarii si posibilitatile de folosire a lor a fost premiat de Societatea Politehnica in anul 1943.

In anul 1945 a intocmit un plan de electrificare a tarii, in care a avut in vedere si folosirea retelei hidrografice, pe care l-a prezentat la Congresul AGIR. Este autorul planului de electrificare a liniei de CF Bucuresti – Ploiesti – Brasov, la care a aplicat cea mai noua solutie a timpului, utilizarea curentului monofazat de 50 Hz.

Contributii importante a adus la construirea termocentralelor electrice de la Doicesti, Ovidiu II, Comanesti, Borzesti, Petrosani si a hidrocentralelor de la Bicaz si Sadu. El a construit reteaua de inalta tensiune din regiunea petroliera Prahova si retelele de transport si distributie in zonele Arad, Ploiesti, Slanic si altele.

A publicat numeroase tratate si articole de specialitate.

Pentru inalta sa competenta i s-au incredintat functii tehnice de conducere, astfel: director al Centralei Industriale a Energiei Electrice si director general al Industriei Energetice din Ministerul Energiei Electrice (1953 – 1964).

Activitatea didactica a inceput-o in anul 1926, parcurgand toate treptele ierarhice ale invatamantului superior, de la asistent la profesor emerit, decan intre anii 1948 – 1950 si rector al Institutului Politehnic din1954.

In anii celui de Al Doilea Razboi Mondial a predat ca profesor la Politehnica din Timisoara cursul de Centrale electrice si din 1948 a fost seful Catedrei de centrale si retele electrice la Institutul Politehnic Bucuresti.

Marele sau talent pedagogic si pasiunea cu care a predat au ramas in amintirea numeroaselor serii de studenti pe care i-a pregatit.

Initiator al constructiei noului local al Politehnicii din Bucuresti, a colaborat in timpul lucrarilor cu specialistii, dovedind ample cunostinte in domeniul constructiilor si arhitecturii. A fost pensionat in anul 1968, cand constructia nu era terminata, dar el continua sa urmareasca lucrarile, pentru ca acest local sa fie cat mai functional. Prin calitatea invatamantului practicat in Politehnica, dar si prin maretia localului, datorat initiativei rectorului Constantin Dinculescu, aceasta prestigioasa institutie este cunoscuta ca una dintre cele mai importante din lume.

O deosebita stima si apreciere a avut pentru Asociatia Generala a Inginerilor din Romania, al carei membru a devenit din 1935. El a considerat, pe drept, ca in cadrul asociatiei se gaseste mediul corespunzator pentru a-si prezenta proiectele intre specialisti si a fost rasplatit cu premii bine meritate. Intre anii 1962 – 1972 a fost presedinte al Consiliului National al Inginerilor si Tehnicienilor.

Activitatea stiintifica i-a fost apreciata si incununata prin alegerea ca membru corespondent al Academiei Romane in 1952 si membru titular in 1990.

Recunoasterea lui internationala s-a concretizat prin alegerea ca: vicepresedinte al Comitetului Roman pentru Conferintele Internationale pe teme electrotehnice si energetice; membru al Comisiei Nationale pentru UNESCO; presedinte al Comitetului National Roman al Consiliului Mondial al Energiei (1954 – 1964); membru al Conferintei Internationale a Marilor Retele Electrice.

S-a stins din viata la 15 septembrie 1990.